Pitzipoancei mele.

Celui care m-a facut sa urlu ca o disperata pe plaja. Si caruia nu i-ar pasa.

Mai stii, pitzipoanco? Iti mai aduci aminte de 21 ianuarie 2009? Dimineata aia in care trebuia sa ne vedem la 9 jumate? Si ne-am intalnit abia la 11, te uitai tu la desene animate..:)) Stateam ca doua proaste pe stabilopozi si ne tot intrebam: Ba, ce dracu’ face ala? Unde e? De ce naiba nu vine? Si la un moment dat te suna Ramona.

-Sunt pe plaja, la capatul digului. Nu va vad.

-Pai.. nici noi. Raluca, tu il vezi?

-Bai, vad o chestie alba cu blugi. Si parca are ceva alb in cap? Sau legat de cap? Rambo, gen?

-Aha, te-a vazut Raluca. Te vad si eu. Ia-o in jos pe dig.

Si ai luat-o in jos pe dig.

Discutii nascute din nimic, momente in care se auzeau numai valurile, pescarusii. Era asa cald pentru o zi de ianuarie. Batea vantul, pitzi, si tu stateai intr-un prezervativ de tricou.

Mai stii, pitzipoanco, cum ne-am cunoscut? A trecut un an.. Un an si cateva zile, ce-i drept. Dar anul a trecut de cand ne cunoastem. Si parca ne stim dintotdeauna. Parca ti-am vazut fata peste tot in oras. Intr-un an ne-am intalnit de 4 ori. Doar 4 ori.:))

Si tie iti vine sa razi cu lacrimi, nu? Daca ma chinui putin imi amintesc si ce purtai. Dar degeaba.. nu te-am vazut din noiembrie. De atunci.

Dar nu asta conteaza, nu? Tot asa a fost si in ianuarie. V-au dus la politie. Pe toti 3. Eu am scapat. Da, cat noroc. Uite, vezi, daca veneai cu mine cum te-am rugat nu ajungeai la sectie. Dar ce vorbesc eu, ai dat-o tu cu subsemnatul de atatea ori.. N-am eu fire de par in cap, cate declaratii si cate scandaluri zac pe aia 28 de ani ai tai.

La inceput eram doar alta, am dreptate? Alta pustoaica careia ii spui ca are 10 ani si 20 de kilograme cu butelia in brate. Atunci nici nu te gandeai sa ma cunosti. Nu-i nevoie sa faci pe dragutul si sa negi, eu stiu asta. Eram doar alta. Si apoi l-am cunoscut pe Marian. Prin septembrie. Ti-ai dat seama ca nu sunt o alta. Cate lucruri schimba omul asta, nu?

Vroiam sa-ti spun, pitzipoanco, ca acolo unde ne-am cunoscut timpul s-a oprit in loc. Aceiasi stabilopozi, aceeasi mare, acelasi cer, alti noi.

Acolo au inghetat stabilopozii, a inghetat si marea, pescarusii zac morti cu aripile deschise pe stabilopozii nostrii. A inghetat si timpul. Ne-au inghetat acolo umbrele care nu s-au sters nici dupa atat timp. Au ramas acolo bucati din sufletele noastre si nu ai cum sa negi. Au ramas acolo, au ramas in parcul Casei de Cultura de la concertul Iris, au ramas si cele doua seri din Vama.

In stilul asta o sa ne descompunem. O sa ne pierdem pe noi..
M-am intors acolo, dupa un an plin, sa-mi inec amarul, amintirile, sa le ingrop pe toate acolo, pentru a ma reintoarce cine stie cand si a le regasi. Pentru a ne regasi. 
Am o gaura in piept, ochii ma ustura, fata ma strange si o senzatie ciudata se plimba prin stomacul meu. Si stiu si ce spun toate astea: "Ti-e dor de el, prostuto!"
Dar tu?
...
M-auzi, pitzipoanco?








Si mai stii ceva? 
Te iubesc.
Si tot degeaba.