Ei bine, dupa cum probabil stii, mandria e o carateristica definitorie a mea. Mandria, demnitatea, integritatea si orgoliul meu pe nume Emma. De curand am avut amandoua niste zile proaste, niste intamplari mai putin placute, niste lucruri care ne-au scapat, stress si toate acestea amestecate cu lipsa de rabdare de la ora respectiva, au avut un efect de KA-BOOOOOM!!
Primele zile nu mi-a pasat, recunosc, de ce urma sa se intample. In incapatanarea mea suprema, mi-am spus ca nu e vina mea (si acum ma agat de un colt din aceasta afirmatie), ca nu eu voi fi aceea sa-mi cer scuze. Nu ne mai vorbim de deja 1 saptamana. Poate chiar 2. Nu imi amintesc.
Oricum, asa cum voi mentiona si in postul viitor, azi am fost pe plaja. Am fost acolo unde am fost cu Alex in ianuarie anul trecut. Marea era inghetata si locul unde am stat noi arata de parca ramasese acolo vesnic viu. Nu mai auzeam ca anul trecut valurile marii, acum auzeam doar zgomotul surd al bucatilor de gheata lovite una de alta. Ca sa iti descriu in totalitate cat de sinistru era totul, pescarusii nu mai cantau, erau vreo 2 morti si inghetati pe pietre, cu aripile desfacute, parca spunand: sunt inca liber.
Am meditat cateva minute bune la tot. La ziua de 21 ianuarie 2009, la ce s-a intamplat de atunci pana acum. Asa mi-am amintit ca nu mai vorbisem cu tine de mult. Fiind acolo, in elementul meu, perfect calma, mi-am dat seama ca poate am fost putin cam dura. “Dar nu a fost corect” mi-am repetat a mia oara. “Si totusi..”
Am ajuns acasa, intr-un final si am vorbit cu Dreamy. Mi-a dat link-ul de la blog-ul tau si am citit despre Risia. Despre ziua aceea care ai stiut cat de importanta a fost pentru mine si ai redat-o acolo, aproape exact cum as fi facut si eu.
Am intrebat-o pe Dreamy ce ar trebui sa fac, si, asa cum deja iti imaginezi, a spus ca ar trebui sa renunt la mandrie si sa imi cer scuze.
Acum mi s-a strans stomacul si pe buze imi stau aceleasi cuvinte: “Imi pare rau..”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu