Nimic nu e mai infricosator decat linistea. Te tine, te sufoca, te innebuneste. Te zbati in ea fara nici un rost. Pana innebunesti si mai mult. Intr-o liniste completa, paranoica si omniscienta, zgomotul unei picatui de apa izbita de asfalt te poate invia sau surzi. Apoi a doua picatura, a treia picatura, acelasi zgomot obsedant care te tortureaza si intr-un final te omoara in cel mai sadic mod posibil.
Ca o picatura chinezeasca la nivel psihologic.
Dar ce se intampla cand depinzi de acea picatura? Cand devine un viciu? Depasesti nivelul extrem al masochismului. Nu mai traiesti pentru a te tortura. Te torturezi pentru a trai.
Fara acea picatura nu ai putea nici sa traiesti si nici sa mori. Lipsit de ea, mori in timp ce esti viu.
Spune-mi, tie asta ti se pare viata?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Uhm... nu, nu cred ca asa mi se pare. Desi poate nu ti-am inteles eu bine ultimele doua, trei idei, dar, oricat de masochista as fi cateodata, atunci cand ma consum cu chestii care stiu ca imi fac rau, nu am ajuns inca in stadiul “picaturii” tale si sper sa nu ajung. Mi se pare crud sa-ti traiesti asa viata, crud in felul in care ai pus-o pentru ca viata ar trebui facuta cat mai usoara. Atunci cand nu e placuta, trebuie sa o faci sa fie si daca te straduiesti, tot reusesti cumva pana la urma. Desigur, asta cere un efort mai mare, dar macar nu va fi chinul continuu al picaturii. Si daca nu te ucide? Face pic pic la infinit?
RăspundețiȘtergereCum ai scris-o mi-a placut, dar eu ma iau de idei, care de asemenea imi par interesante^^